23 Noi 2017
Ultima ora
Home / Diverse / CNAIR SA a scos anul acesta la licitatie proiecte in valoare de 13,8 miliarde de lei, finantate din fonduri europene

CNAIR SA a scos anul acesta la licitatie proiecte in valoare de 13,8 miliarde de lei, finantate din fonduri europene

Proiectele postate de CNAIR S.A. în SEAP, în perioada ianuarie-august 2017, sunt finanțate din POIM 2014-2020 și însumează 13,8 miliarde de lei, fără TVA.

Prioritatea absolută a Companiei este în acest moment Autostrada Sibiu-Pitești, parte importantă a Coridorului IV Pan-European. În acest context au fost scoase la licitație anul acesta contractele pentru proiectarea și execuția loturilor 1 și 5 ale acestui proiect de o importanță majoră pentru economia României. Până la sfârșitul anului, CNAIR SA intenționează să scoată la licitație și  documentațiile pentru proiectarea și execuția loturilor 2, 3 si 4  ale acestei autostrăzi, după ce, împreună cu Institutul Geologic Român, va pune la punct documentația premergatoare.

Pentru dezvoltarea economică a zonei de sud a României, Compania a mai scos la licitație proiectarea și execuția celor 4 loturi ale Drumului Expres Craiova- Pitești, cu o lungime totală de 121 km.

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, pentru care a fost scos la licitație anul acesta contractul destinat proiectarii și execuției, reprezintă cel mai complex proiect de infrastructură lansat în ultimii 27 de ani în România. După ce va fi construit, Podul suspendat de la Brăila se va număra printre primele cinci poduri din Europa ca deschidere centrală (1.120 de metri).

Lărgirea la patru benzi a actualei Centuri a Capitalei pe sectorul DN 2 – A2, proiect care pevede demararea unor lucrări de execuție, reprezintă de asemenea un pas important pentru îmbunătățirea fluenței traficului periurban și de tranzit, în zona de Nord a Bucureștiului.

Tot pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație pe Centura de Nord a Capitalei, a fost lansată în acest an licitația pentru proiectarea și execuția Pasajului de la Mogoșoaia.

Pentru eliminarea punctelor de conflict rutier în cele mai importante zone ale Centurii de Sud a Bucureștiului, CNAIR SA a lansat în licitație publică documentația pentru proiectarea și execuția pasajelor Berceni și Oltenița. Configurate ca sensuri giratorii suspendate, cele două pasaje vor îmbunătăți desfășurarea circulației în aceste zone.

Unul din cele mai importante proiecte pentru Capitală este Noua Autostradă de Centură, cunoscută și sub denumirea de Ringul 0, proiect care a fost la rândul său scos la licitație publică anul acesta. Sectorul de Sud, postat în SEAP, face parte din noul Inel de Centură a Capitalei și va fi similar  proiectelor destinate  fluidizării circulației în zona metropolelor europene.

Printre obiectivele de infrastructură pentru care CNAIR SA a scos la licitație anul acesta contracte de proiectare și execuție se mai numară: Varianta de ocolire Timișoara Sud, finalizarea Autostrăzii Brașov–Tg. Mureș-Cluj- Oradea (loturile 1,2,3 – Suplacu de Barcău-Borș), lărgirea la 4 benzi a DN7 (Bâldana – Titu) și Varianta de Ocolire a Municipiului Bârlad.

Tot în acest an Compania a lansat licitații publice pentru elaborarea unor Studii de Fezabilitate și Proiecte Tehnice destinate construcției Drumurilor de mare viteză Focșani – Bacău, Ploiești – Buzău, Bacău – Pașcani și Buzău – Focșani.

A fost postată pe SEAP și documentația destinată elaborării Studiului de Fezabilitate și  Proiectului Tehnic pentru construcția drumului de legătură între A3 (Autostrada București-Ploiești) și Aeroportul Henri Coandă.

Autor Florent MOCANU

Lasa un comentariu